Statul Islamic, bănuit de un atac chimic în Irak

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 26-02-2016 19:28

Autorităţile kurde au indicat vineri că fac investigaţii în legătură cu un alt presupus atac chimic întreprins de către militanţi ai Statului Islamic (SI) împotriva unor combatanţi peshmerga în nord-vestul Irakului în această săptămână, relatează agenţia Reuters.

Zeci de peshmerga şi civili au primit îngrijiri medicale ca urmare a unor stări de greaţă şi vomă după ce rachete artizanale, care păreau că ele conţin o substanţă chimică, au fost trase asupra lor în zona Sinjar pe 25 februarie, a anunţat pe contul său de Twitter Consiliul de securitate al regiunii Kurdistan. Potrivit Consiliului, coaliţia internaţională condusă de SUA acordă ajutor la efectuarea investigaţiilor. Vineri dimineaţa, Jabbar Yawar, secretarul general din cadrul departamentului pentru combatanţii peshmerga, a declarat pentru Reuters că substanţa este probabil clor, un agent sufocant a cărui utilizare ca armă chimică datează din timpul primului război mondial. Acesta este interzis în baza Convenţiei privind armele chimice din 1997.

Kurzii au afirmat anterior că au dovezi că Statul Islamic a folosit clorul împotriva peshmerga de multe ori, precum şi gazul muştar. ''Dacă se va confirma, atunci va fi a opta oară când Statul Islamic întreprinde un atac chimic împotriva peshmerga Tactica Statului Islamic continuă să devină mai sofisticată'', a afirmat Consiliul.

O sursă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat în această săptămână că testele de laborator au ieşit pozitive pentru iperită, după ce circa 35 de combatanţi peshmerga s-au îmbolnăvit pe câmpul de luptă în august 2015, anunţă Agerpres.