Cum îi fac reclamă liberalii lui Ludovic Orban: 'Iubeşte femeile'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 27-02-2016 13:37
Actualizat: 27-02-2016 14:21

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu le-a transmis femeilor liberale că deşi partidul susţine un candidat bărbat la Primăria Capitalei, PNL se va lupta în continuarea pentru introducerea cotelor de gen, asigurându-le că Ludovic Orban ''iubeşte femeile''.

Vezi şi: O soţie de senator şochează: S-a tunat aşa cum nu visa nici celebrul ei soţ

''Am făcut un mare efort să vin astăzi, a trebuit să găsesc o rochie care să mă mai încapă şi să port pantofi cu toc'', le-a transmis Alina Gorghiu colegelor de partid reunite sâmbătă la Ateneu la Gala Femeilor Liberale, făcând aluzie la faptul că este însărcinată. ''Când vom avea cote de gen voi avea şi eu la cabinetul parlamentar 3% domni'', a mai glumit ea, argumentând din nou în favoarea legii cotelor de gen.

Citeşte şi: Fiica lui Liviu Dragnea, surprinsă când îi dădea bani unui celebru cântăreț ca să plătească sucurile

''Chiar dacă avem un candidat bărbat la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, să ştiţi că iubeşte femeile'', a afirmat copreşedintele PNL, solicitându-i ca listele să respecte principiul promovării femeilor în politică asumat de liberali. Ea a subliniat că societatea şi PNL au nevoie de ''înnoire şi de un suflu proaspăt'', iar echilibrul cotelor de gen înseamnă maturitatea societăţii româneşti. ''Nu avem voie să trecem cu vederea o problemă care ameninţă declinul României, demografia. Anul 2016 înseamnă o populaţie pe care România o mai avea în 1996'', a mai avertizat Gorghiu, conform mediafax.

Citește și: Surpriză: Cu ce personaj important s-a iubit senatoarea PNL Doina Tudor, reținută de DNA