Poliţia spaniolă a confiscat zeci de mii de uniforme militare jihadiste

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 03-03-2016 21:59

Poliţia spaniolă a confiscat 20.000 de uniforme militare destinate organizaţiilor teroriste islamiste din Siria şi Irak, a anunţat joi Ministerul de Interne spaniol, relatează DPA.

'Uniformele ar fi putut fi folosite pentru a echipa o întreagă armată pentru luptă', a spus ministerul, adăugând că transportul era destinat grupărilor extremiste Statul Islamic (SI) şi Frontul Al-Nosra. Poliţia a descoperit îmbrăcămintea în trei containere etichetate 'haine second-hand' în oraşele Valencia (est) şi Algeciras (sud). Descoperirea făcută de poliţia spaniolă are loc după arestarea în luna februarie a şapte persoane implicate într-o reţea care finanţa şi furniza echipamente organizaţiilor teroriste din Siria şi Irak, spune Agerpres.