Avertismentul lui Cioloş pentru primari: Ce trebuie să facă edilii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 04-03-2016 19:49

Primul ministru Dacian Cioloş a declarat vineri, la Zalău, că speră ca primarii care vor fi aleşi în această vară se vor implica, alături de oficiile judeţene de cadastru, în finalizarea cadastrului pentru toată suprafaţa comunei pe care o reprezintă.

"Avem de gând ca după alegerile locale, când vom avea noi primari cu mandate la început, dat fiind faptul că la Agenţia de Cadastru acum avem şi banii necesari, avem şi personalul - că am aprobat în urmă cu câteva săptămâni o suplimentare a personalului de la Agenţia Naţională de Cadastru cu 600 de posturi, sper să găsim şi primari care să fie gata să se angajeze împreună cu oficiile judeţene de cadastru pe o finalizare a cadastrului la nivelul întregii comune, pentru că dacă mergem doar aşa cu bucăţi, atunci apar problemele", a precizat premierul, într-o declaraţie de presă. Premierul Dacian Cioloş a fost prezent vineri, la Zalău, într-o vizită de lucru, alături de vicepremierul Vasile Dîncu, cei doi întâlnindu-se cu oficialităţile locale şi parlamentarii din Sălaj.

După întâlnirea ce a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Sălaj, delegaţia guvernamentală a vizitat cele două mari companii multinaţionale din Zalău, producătorul de anvelope Michelin şi producătorul de ţevi fără sudură Tenaris Silcotub, spune Agerpres.