SUA/alegeri: Candidatul prezidenţial republican Rubio câştigă în Puerto Rico (TV)

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 07-03-2016 00:41
Actualizat: 07-03-2016 06:05

Candidatul prezidenţial republican Marco Rubio a câştigat alegerile primare în Puerto Rico, un teritoriu asociat SUA situat în Caraibe, au informat canalele CNN şi NBC duminică, anunţând o a doua victorie pentru senatorul de Florida în cursa pentru nominalizare pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, informează Reuters şi AFP. 

Cu un sfert din voturi numărate, Rubio şi-a asigurat aproape 75% din sufragii. 

Marco Rubio, 44 de ani şi de origine cubaneză, a câştigat uşor alegerile în această insulă de 3,5 milioane de locuitori ce iau parte la procesul primarelor, au cetăţenia americană dar nu pot vota în alegerile prezidenţiale din noiembrie. 

Potrivit previziunilor televiziunilor, el ar obţine aproape 75% din voturi ceea ce i-ar permite să câştige toţi cei 23 de delegaţi în joc în Puerto Rico. Este suficient ca un candidat să obţină mai mult de jumătate din voturi pentru a câştiga toţi delegaţii, notează France Presse. 

El s-a dus în insulă sâmbătă pentru a face campanie, aşa cum a mai făcut în septembrie. 

Aceasta este a doua victorie a lui Rubio în alegerile primare, lansate la începutul lunii februarie, după Minnesota (nordul SUA) obţinută în "Super Tuesday" pe 1 martie. 

El rămâne mult în spatele miliardarului Donald Trump, care a câştigat în douăsprezece state, şi a lui Ted Cruz, care a obţinut victoria în şase. Al patrulea aspirant la învestitura partidului republican, guvernatorul de Ohio (nord), John Kasich, nu a câştigat în niciunul.AGERPRES