Liga Arabă şi-a ales un nou şef: Votul nu a fost lipsit de peripeţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 10-03-2016 22:31

Diplomatul egiptean Ahmed Aboul Gheit a fost ales joi în funcţia de secretar general al Ligii Arabe, a anunţat organizaţia panarabă cu sediul la Cairo, informează AFP şi Reuters.

Votul a fost amânat din cauza rezervelor Qatarului. Aboul Gheit a fost ultimul ministru de externe al fostului preşedinte Hosni Mubarak. Qatarul a salutat căderea lui Mubarak şi l-a sprijinit pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, ales în 2012 şi răsturnat un an mai târziu de către armată după proteste împotriva conducerii sale, informează Agerpres.