Explozie în Berlin. Poliţia anunţă o posibilă BOMBĂ (FOTO & VIDEO)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 15-03-2016 12:13
Actualizat: 15-03-2016 12:29

O maşină a explodat marţi în Berlin, cel puţin o persoană fiind ucisă (şoferul, femeie), anunţă presa din Germania. Carsten Mueller, purtător de cuvânt al Poliţiei din Berlin, a declarat pentru Associated Press că explozia s-a produs la ora locală 8, în cartierul Charlottenburg.

Potrivit lui Mueller, anchetatorii merg pe varianta unui dispozitiv exploziv în interiorul sau pe vehicul. Indentitatea victimei nu a fost încă dezvăluită.

O fotografie cu maşina, un Volkswagen Passat Variant, a fost publicată pe contul de twitter al poliţiei din Berlin. La locul incidentului se află mai multe ambulanţe şi un elicopter. Deocamdată nu se poate stabili dacă este vorba despre un atentat terorist.