LOVITURĂ cu Băsescu: Înregistrarea Mişcării Populare, respinsă de instanţă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 18-03-2016 14:20
Actualizat: 18-03-2016 14:51

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv înregistrarea Mişcării Populare, formaţiune condusă de Traian Băsescu. Astfel, partidul rămâne cu denumirea PMP.

Iniţial, Tribunalul Bucureşti a acceptat, în decembrie 2015, cererea depusă de Traian Băsescu privind acordarea personalităţii juridice şi înregistrarea formaţiunii Mişcarea Populară în registrul partidelor politice, însă Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respingând astfel înregistrarea partidului. 

De menţionat că cei doi judecători ai completului de la Curtea de Apel Bucureşti au avut opinii contrare în legătură cu cererea depusă de Traian Băsescu, astfel încât a fost introdus un al treilea magistrat în complet, care a înclinat decizia în sensul respingerii solicitării de înregistrare. 

Decizia este definitivă. 

Pe 24 octombrie 2015, a avut loc Congresul de înfiinţare a formaţiunii politice Mişcarea Populară, cei 5.000 de delegaţi votând alegerea lui Traian Băsescu ca preşedinte al partidului. 

În conducerea formaţiunii au mai fost aleşi Eugen Tomac, preşedinte executiv, Cristian Diaconescu şi Siegfried Mureşan, prim-vicepreşedinţi, Dorel Constantin Onaca, secretar general. 

Traian Băsescu s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară pe data de 9 octombrie 2015, pentru ca apoi tot el să propună schimbarea denumirii partidului în "Mişcarea Populară".

Vezi şi: Probleme pentru Băsescu: Procurorii au contestat înscrierea Mişcării Populare