1.849 de PDL-iști pleacă la PSD

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 21-03-2016 17:05

Primarul staţiunii Buşteni, Emanoil Savin, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că va candida din partea PSD pentru un nou mandat, el explicând că, după fuziunea dintre PDL şi PNL, nu s-a mai regăsit în acea echipă.

"Toată organizaţia PDL Buşteni, începând de astăzi, trece la PSD. 1.849 de membri avem noi, organizaţia PDL', a adăugat Savin.

O altă nemulţumire invocată de primarul de la Buşteni este aceea că liberalii îl vor susţine pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova pe Iulian Dumitrescu, senator într-un colegiu din Călăraşi.

'Bineînţeles am considerat şi nedrept că aduc un candidat la Consiliul Judeţean din alt judeţ, Călăraşiul, care are locuitori cât Ploieştiul, are 200.000 de locuitori şi să conducă judeţul Prahova, unul dintre cele mai mari judeţe din România. Nu m-am regăsit în această echipă cu ei, cu PNL-ul, pentru că ei, cu opt primari, au venit să conducă judeţul Prahova şi era normal cu 40 de primari PDL-ul să... (...) Şi atunci eu nu am mai fost de acord', a spus edilul.