Simulările de la BAC prevestesc mari probleme în vară!

Autor: Raluca Turcan, Vicepreședinte PNL
Publicat: 24-03-2016 12:52

Lipsa măsurilor concrete pentru incluziunea în sistemul de învățământ și creșterea performanței poate conduce la creșterea numărului elevilor care au urmat un liceu fără nicio finalitate: nici competențe, nici calificări, nici certificări.

Rata de promovabilitate la simularea Bacalaureatului este de 38, 39 % la clasa XII-a și 27, 76% la clasa a XI – a. Rezultatele triste nu sunt o noutate pentru sistemul educaţional românesc. Testările internaționale anunţau situația încă din 2009. Decidenţii din cadrul Ministerului Educaţiei au întârziat să aplice o serie de măsuri concrete pentru a preîntâmpina dramatismul prevestit de toate studiile şi statisticile naţionale şi internaţionale.

Atât timp cât absolvenţilor de gimnaziu nu li se oferă alternative de educaţie, şanse reale să intre pe piaţa muncii, atunci cifrele de la examenele de BAC nu au cum să fie altele decât cele pe care le vedem an de an.

În plus, în ultimii ani au fost tolerate greşeli si slăbiciuni care au adâncit criza:

1. Nu au fost asigurate manuale pentru clasele a XI-a şi a XII-a, aşa cum prevede Legea Educaţiei Naţionale;

2. Nu au fost decontate integral abonamentele de transport pentru elevii şi profesorii navetişti;

3. Nu au fost făcute investiţii majore în calificarea continuă a cadrelor didactice şi în infrastructura şcolară (biblioteci, laboratoare, clădiri).

Ministerul trebuie să înțeleagă dramatismul şi să ia măsuri concrete pentru sprijinirea celor 500.000 de absolveţi de liceu fără diplomă de BAC, două generaţii şi jumătate, care riscă să îngroaşe rândurile şomerilor şi ale asistaţilor sociali.

Colegiile şi şcolile profesionale trebuie să devină atractive si funcționale, bursele să fie suplimentate şi corelate cu piața muncii. Absorbţia fondurilor europene pentru proiectele de pregătire a elevilor de liceu pentru examenul de BAC trebuie să crească și să fie stimulativă.