Clujul, al doilea centru economic al României

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 26-03-2016 10:16

Clujul a devenit al doilea centru economic al României, după Bucureşti. Pe primul loc între motoarele dezvoltării oraşului se află industria IT. Clujul este polul naţional de creştere în industria IT. De asemenea, este unul dintre cele mai importante centre din domeniul producţiei industriale, iar unele companii străine au cunoscut ritmuri de creştere, pe care nu le-au mai experimentat în ultimii ani în alte părţi din Europa, spune managerul unei companii din domeniul IT cu capital american şi britanic, Brandon Milke.

Brandon Milke: Am dublat numărul angajaţilor care lucrează la Cluj în diferite echipe. Suntem foarte încântaţi de talentul pe care l-am descoperit aici, de inteligenţa, de educaţia, de pasiunea lor, şi plănuim o creştere şi în anii care vor urma şi să dublăm, din nou, numărul celor pe care putem conta aici. Ritmuri bune de creştere au cunsocut şi firmele româneşti, spune managerul unei companii locale din domeniul energetic, Leonard Horvat.

Multe dintre companiile care investesc la Cluj aleg acest loc datorită forţei de muncă bine calificate. Cu o sută de mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, Clujul poate oferi angajaţii de care au nevoie firmele locale sau internaţionale. Un alt element care contează este reprezentat de infrastructura decentă. De asemenea, contează şi faptul că birocraţia din administraţia publică este mai redusă decât în alte ţări din regiune. De altfel, companii importante din domeniul IT, pasionaţi şi specialişti îşi dau întâlnire pe 31 martie şi 1 aprilie la cea de-a şaptea ediie a Târgului de cariere în IT. Evenimentul va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca şi va reuni cel puţin 2000 de candidaţi din domeniul IT şi 40 de companii de profil, anunţă rador.