Mai ceva ca-n bancurile cu polițiști: Marian Godină, polițistul de la Rutieră, a dat în radar

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 26-03-2016 23:30

Marian Godină a devenit celebru, inițial, pentru postările sale haioase de pe Facebook. Ulterior, omul a ajuns în conflict cu șefii de la Poliția Rutieră Brașov, dar a reușit să câștige. A scris o carte și a ajuns faimos în toată țara. Dar, cum orice naș își are nașul, Godină de la Rutieră a dat-o-n...radar. Polițistul a avut un turneu național pentru lansarea cărții sale și a apăsat prea tare pe accelerație. Numai că au fost pe fază colegii săi care l-au prins, povestește chiar el.

Citește și: Un primar a ajuns la capătul răbdării: Ce a putut să facă fata acestuia / FOTO

”Pentru că sunt întrebat des când am timp să mă tot plimb şi dacă mai sunt polițist, o să răspund aici:

Mai sunt polițist, dar în această perioadă mi-am luat tot concediul pe 2016 aşa că la vară nu voi mai avea concediu.

Lansarea de la Brăila a fost ultima şi am încheiat astfel o serie destul de lungă de călătorii care mi-a adus un plus de vreo câteva mii de km de condus şi 2 puncte de penalizare (RADAR).”, a scris Godină pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Statul Islamic anunță noi atentate în două înregistrări video: Care sunt țările vizate