INCENDIU uriaș în Timișoara: Patru vagoane de tren au ars / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-03-2016 21:15
Actualizat: 27-03-2016 21:53

Un vagon dezafectat a ars în întregime, duminică seara, în Gara de Nord din Timişoara, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de la ISU Banat.

'Este vorba despre un vagon dezafectat care a ars în întregime şi alte trei vagoane vecine au fost afectate. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale şi 16 subofiţeri de la ISU Banat.

Încă nu se cunoaşte sursa care a stat la originea izbucnirii incendiului, dar nu este exclus să li se datoreze unor oameni fără adăpost. Incendiul este în curs de lichidare, iar după finalizarea operaţiunilor de stingere se va putea cerceta locul. Până acum nu avem cunoştinţă că ar exista victime, acest lucru fiind cu precizie stabilit doar după lichidarea sinistrului', a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Lucian Mutu, purtător de cuvânt al ISU Banat.

Citește și: Ultima şmecherie pentru fumat legal în baruri: Ce au decis patronii