Bilanțul atentatelor de la Bruxelles a urcat la 31 de morți

Autor: Roxana Popa, Redactor
Publicat: 28-03-2016 06:19
Actualizat: 28-03-2016 06:45

Bilanţul atentatelor sinucigaşe comise pe 22 martie la aeroportul şi într-o staţie de metrou de la Bruxelles a urcat la 31 de morţi, a anunţat duminică seară centrul de criză belgian, citat de AFP și preluat de Agerpres

Au fost identificate oficial 28 de victime din totalul celor 31, 15 la aeroport şi 13 la metrou. 

Experţii încearcă să identifice ultimele trei victime, aşteptând rezultatele analizelor ADN, potrivit centrului de criză. 

Cei trei autori ai atentatelor sinucigaşe, doi la aeroport şi unul la metrou, nu sunt incluşi în acest bilanţ. 

Anterior, centrul de criză anunţase un bilanţ de 28 de morţi, dintre care 24 identificaţi oficial.