Batman vs Superman: Dawn of Justice, record în cinematografe

Autor: Roxana Popa, Redactor
Publicat: 28-03-2016 09:05

Supereroii Batman și Superman au fost imbatabili în box office-ul nord-american în week-end de Paștele catolic, conform estimărilor de duminică ale studiourilor de producție cinematografică, potrivit Agerpres.

Filmul „Batman v Superman: Dawn of Justice”, cu Ben Affleck și Henry Cavill în rolurile principale, a adus producătorilor încasări de 170 de milioane de dolari, în ciuda faptului că a fost aspru analizat de critici.

La nivel global, filmul a avut vânzări de încă 254 de milioane de dolari, ceea ce face din el cel mai de succes film cu supereroi după premiera internațională.

Filmul de animație „Zoomania” s-a clasat pe locul al doilea cu vânzări de 23 de milioane de dolari în cel de-al patrulea week-end în cinematografe. Până acum, acest film a avut încasări totale de 240 de milioane de dolari, conform box-office-ului nord-american.

Pe locul al treilea se clasează comedia romantică „My Big Fat Greek Wedding 2”, continuarea filmului de top din 2002, cu încasări de 18 milioane de dolari, mai notează agenția DPA.