Mircea Geoană vrea alianță cu UNPR: 'Vrem alternativă la PSD'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 29-03-2016 23:44

Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat că partidul pe care îl conduce nu va ezita să intre într-un dialog structurat cu UNPR, precizând că o alternativă la actualul PSD este un proiect bun pentru România. Mircea Geoană a spus, marţi seară, la Realitatea TV, că "trebuie salutată schimbarea de atitudine pe care conferinţa de la UNPR şi alegerea lui Vali Steriu au adus-o". Acesta a mai afirmat că în UNPR sunt oameni de calitate, mulţi îi sunt prieteni de mulţi ani, iar pe preşedintele UNPR, Valeriu Steriu, îl cunoaşte de mult timp.

Întrebat dacă PSRO poate face alături de UNPR un mare partid, Mircea Geoană a spus că ar putea fi construit un partid puternic de stânga. "Cred că se poate construi o adevărată alternativă pe stânga, nu ştiu cât de repede, nu ştiu în ce condiţii, timpul e foarte comprimat până la locale, dar venirea lui Steriu şi venirea unor oameni cu care eu am lucrat şi pentru care pot să garantez că sunt oameni serioşi este o veste bună pentru stânga românească. Nu vom ezita să intrăm într-un dialog structurat cu domniile lor, vom vedea ce se poate face până la locale. Ideea unui partid puternic de stânga, alternativă la actualul PSD, este un proiect bun pentru România, este un proiect bun inclusiv pentru PSD, un pic de competiţie, apropo de economia de piaţă, nu strică nimănui", a mai spus Mircea Geoană.

Pe de altă parte, Mircea Geoană a afirmat că PSRO are "o relaţie pragmatică" cu PNL. "E un acord postelectoral. Până în alegerile locale merge fiecare pe candidaţii proprii. Avem candidaţi excepţional de buni în foarte multe locuri din ţară, vom câştiga primării importante. După locale, trebuie să facem majorităţi, pentru că trebuie guvernată ţara. Discuţiile care au avut loc în aceste zile şi pe care le-am avut şi eu cu Vali Steriu, cu echipa de conducere de la UNPR, cu doamna Gorghiu, arată că se poate construi postelectoral o majoritate care să prefigureze majoritatea de guvernare din noiembrie, de după alegerile parlamentare. (...) Trebuie să oferim o stabilitate politică României. (...) Sunt mai puţin interesat în jocul politic, mă interesează să construim la PSRO", a mai spus Geoană, conform Agerpres.