Suspiciuni de BLAT între PNL şi ALDE, într-un fief liberal

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 31-03-2016 00:00
Actualizat: 04-04-2016 21:27

Oficial "la cuţite", liberalii de rit mai vechi sau mai nou par să fi căzut la pace "pe sub masă" în unele judeţe. O serie de decizii şi coincidenţe au generat în lumea politică suspiciuni cu privire la un blat între Tăriceanu şi un fost colaborator apropiat, Ilie Bolojan, secretar general al PNL şi primar al Oradiei.

ALDE Oradea l-a anunțat miercuri, 30 martie, pe avocatul Ștefan Herchi drept candidat al formaţiunii pentru Primăria Oradea. Acesta este un apropiat al viceprimarului Mircea Mălan, mâna dreaptă a primarului Bolojan, propulsat recent în poziţia de candidat al PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor. Herchi şi Mălan au fost asociaţi în cadrul Societăţii Civile de Avocaţi "Mălan şi Asociaţii".

O altă legătură între ALDE Bihor şi Ilie Bolojan este secretarul general al filialei judeţele a formaţiunii lui Tăriceanu, Octavian Bara. Acesta este patronul dealer-ului local de autoturisme marcile Dacia, Renault şi Nissan. Poate cel mai important client al AutoBara&Co este Primăria Oradea. Cele 12 maşini pe care regia de transport local (din subordinea Primăriei) le-a cumpărat în 2013 pentru Administraţia Imobiliară Oradea şi Primărie, între care şi cea condusă de primarul Ilie Bolojan (un Renault Latitude Luxury), au ajuns motiv de proces între societatea de transport şi Curtea de Conturi, care a reclamat tranzacţia la DNA.

Călin Popescu Tăriceanu şi Ilie Bolojan au fost colaboratori apropiaţi în trecut. Premierul Tăriceanu l-a luat pe Bolojan din micul oraş bihorean Aleşd şi l-a numit prefect de Bihor, iar ulterior l-a numit secretar general al Guvernului.