Noi lovituri aeriene americane în Siria contra Al Qaida

Autor: Roxana Popa, Redactor
Publicat: 07-04-2016 07:08
Actualizat: 07-04-2016 07:10

Forţele americane au efectuat noi lovituri aeriene în Siria contra poziţiilor Al-Qaida, lichidând mai mulţi militanţi, după bombardamentul de duminică soldat cu eliminarea purtătorului de cuvânt al aripii siriene a reţelei teroriste, a anunţat miercuri seară Pentagonul, transmit AFP şi Reuters, citează Agerpres

''SUA au lovit un vehicul, ucigând mai mulţi militanţi ai Al-Qaida. Rezultatele acestei lovituri sunt încă în curs de evaluare'', a indicat un purtător de cuvânt, Matthew Allen. 

Operaţiunea s-a desfăşurat ''în nord-vestul Siriei'', conform unui oficial militar american. 

Publicaţia The Washington Post a relatat că acţiunea a avut loc marţi seară. 

Forţele americane au bombardat deja duminică, în provincia Idlib (nord-vestul Siriei), o tabără de antrenament a Frontului Al-Nosra, aripa siriană a Al-Qaida, ucigându-l pe purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Firas al-Souri. 

Acţiunile armatei americane contra Frontului Al-Nosra nu au fost numeroase de la începutul campaniei internaţionale conduse de SUA în Siria şi care vizează mai ales poziţiile grupării jihadiste Stat Islamic.