SONDAJ: PNL se PRĂBUȘEȘTE. Crește PSD și este DEZASTRU pentru UNPR

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 07-04-2016 09:11
Actualizat: 07-04-2016 13:16

Cu mai puțin de două luni înainte de alegerile locale, PNL este într-o scădere vizibilă de turație, alături de președintele Klaus Iohannis. În schimb, PSD urcă ușor și se menține în scorul obișnuit al partidului.

Potrivit Barometrului INSCOP Research realizat la comanda ziarului ”Adevărul, 38% din respondenţii care îşi exprimă intenţia de vot ar alege PSD (faţă de 36,3% în noiembrie), iar 37,2% PNL (faţă de 40,1% în noiembrie).

În clasament urmează ALDE cu 5,3% în martie, faţă de 4% în noiembrie, şi PMP cu 5,1% (faţă de 4,4% în noiembrie 2015). Cele două formaţiuni profită de pe urma scăderii înregistrate de liberali în intenţia de vot, în special ca urmare a tracţiunii oferite de apariţiile incisive ale liderilor lor (Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu).

Problemele penale pe care le au principalii vectori de imagine ai UNPR, Gabriel Oprea și Neculai Onțanu, prefigurează un adevărat dezastru pentru ”partidul interesului național”, care este cotat la doar 1,2%, informează Adevărul.

Singura formaţiune care ar mai reuşi să depăşească pragul electoral dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare este UDMR (cotată în martie cu 5% din intenţia de vot, faţă de 5,2% în noiembrie).

În sfârşit, trebuie remarcat procentul ridicat (40,8%) al celor care nu indică o opţiune de vot (26,5% nehotărâţi, 11,1% nu merg la vot, 3,2% non-răspunsuri). Pe măsură însă ce se apropie alegerile, acest procent este de aşteptat să se reducă.

Sondajul a fost realizat între 21 şi 28 martie, pe 1.068 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3%.