Vești bune! Transplanturile pulmonare vor fi reluate

Autor: Roxana Popa, Redactor
Publicat: 07-04-2016 11:03

Transplantul pulmonar va fi reluat în scurt timp, urmare a demersurilor Ministerului Sănătății, prin semnarea scrisorii de intenție între Agenția Națională de Transplant și Eurotransplant, organizația europeană de profil, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, citat de Mediafax.

"Ministrul Sănătății, Patriciu Achimas-Cadariu, a avut o serie de întâlniri cu Prof. Bruno Meiser, Președintele Eurotransplant și Prof. Walter Klepetko, șeful Secției de chirurgie toracică și al programului de transplant pulmonar de la Clinică Universitară AKH din Viena, acolo unde sunt efectuate operațiile de transplant pentru pacienții români, cu organe prelevate și puse la dispoziție prin rețeaua Eurotransplant. Astfel, s-a stabilit că pentru toți cei 7 pacienți români, aflați în evaluare, vor fi reactivate procedurile necesare, primii doi dintre aceștia urmând să fie supuși transplantării, imediat ce vor fi identificați donatorii compatibili", se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății.
Potrivit Ministerului Sănătății, următorii pași stabiliți includ oficializarea relației României cu Eurotransplant, prin semnarea unui nou acord-ultimul încheiat expirând la finele anului 2013-evaluarea și recoltarea plămânilor de la eventualii donatori români și, ulterior, înființarea a minimum trei centre regionale de urmărire post-transplant, în România.
"Părțile au convenit, totodată, că pe fondul creșterii cererilor pentru acest tip de procedura terapeutică, respectiv de faptul că AKH, prin agenția Eurotransplant, nu poate asigură mai mult de 10 transplanturi anual, este imperios necesară deschiderea unui Centru Național de Transplant în România", se mai arată în documentul citat.