Funcţionarii care gestionează fonduri europene vor fi instruiţi periodic

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 08-04-2016 13:05

Funcţionarii publici din domeniul fondurilor europene vor fi instruiţi periodic de echipe de experţi, din care ar putea face parte şi specialişti străini declară ministrul de resort, Aura Răducu, în opinia căreia administraţia publică trebuie să facă tranziţia de la hârtie la IT.

Aura Răducu a explicat, la RFI, de ce s-ar impune instruirea funcţionarilor care gestionează fonduri europene: "Sper foarte mult ca ceea ce facem noi acum la nivelul ministerului să fie un exerciţiu pentru funcţionarii publici, astfel încât să învăţăm un alt mod de a pregăti documentele, mai simplificat şi mai puţin birocratic şi un alt mod de a comunica şi coopera cu beneficiarii (...). Este foarte important ca administraţia românească să treacă printr-un proces de transformare, de adaptare la o administraţie europeană, o administraţie care să folosească mai mult sistemele IT, mai puţin hârtia şi să identificăm diverse locuri de blocaje, pe care să le putem evita".

Ministrul Fondurilor Europene precizează că va exista o echipă de instruire a funcţionarilor publici: "O altă măsură pe care aş vrea să o iau la nivelul ministerului este aceea de a avea o echipă de instruire, să fie instruiţi periodic funcţionarii publici, în diverse sectoare, atât sectoare economice, cât şi de politică europeană şi în domeniul legislaţiei europene. Un funcţionar public pentru a lucra cu succes în acest domeniu al gestionării fondurilor europene are nevoie de o experienţă de cel puţin doi ani în cunoaşterea bine a legislaţiei europene, cât şi în management de proiect".

Din cine va fi formată echipa de instruire? "Putem să avem şi expertiză externă, important e să avem o procedură clară şi un mecanism de instruire periodică a funcţionarilor publici, mai ales a noilor veniţi, pentru că avem o fluctuaţie destul de mare. Ceea ce m-a surprins, deşi eu am lucrat foarte mult cu administraţia românească în această perioadă, în ultimii 20 şi ceva de ani, totuşi lucrând direct într-un minister, îţi dai seama ce fluctuaţie de personal mare. Ai nevoie de stabilitate şi cei nou veniţi trebuie să treacă printr-un sistem de instruire şi training", afirmă Aura Răducu.