Congres al Partidului Naţional Democrat, la Palatul Parlamentului

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 09-04-2016 10:55

Congresul Partidului Naţional Democrat (PND), condus de Daniel Fenechiu, are loc sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pe agenda lucrărilor aflându-se strategia electorală a PND pentru alegerile locale şi prezentarea candidaţilor pentru primăriile de municipii reşedinţă de judeţ şi pentru funcţia de consilier judeţean. 

Potrivit lui Fenechiu, la congres vor lua cuvântul şi invitaţi - reprezentanţi ai PSD, PNL şi ALDE. 

"Vom vota modificările statutare pe care le propunem şi vom alege un preşedinte executiv şi doi vicepreşedinţi. Sunt propuşi deputatul Răzvan Tănase, ca preşedinte executiv, şi Dan Claudiu Tănăsescu şi Claudiu Boşoteanu, vicepreşedinţi", a mai precizat liderul PND, potrivit Agerpres.