Prima reacție a BOR, după videoclipul-manifest al trupei Taxi

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-04-2016 17:03
Actualizat: 10-04-2016 17:42

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, declară, în nume personal, nu ca părere oficială a Patriarhiei, că mesajul videoclipului „Despre Smerenie“ nu ar trebui perceput drept unul „orientat împotriva bisericii sau a credinţei“, dar şi că „nu este chiar un act de smerenie să crezi că ai ajuns să ştii cu precizie ce anume îi place cu adevărat lui Dumnezeu în materie de arhitectonică bisericească“.

Contactat de reporterul ”Adevărul”, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a făcut câteva declaraţii în nume personal şi nu în calitate de purtător de cuvânt al BOR.

„Cred că Dumnezeu îl preferă pe om atât în spaţiile mari, cât şi în spaţiile mici. E vorba de accentele care trebuie să cadă corect. Omul este important, omul rugător, omul credincios care îşi poate manifesta credinţa lui atât într-un spaţiu mic, pitoresc, aşa cum îl regăsim în istoria vitregă de altfel a poporului nostru, cât şi în biserici mai mari, luminoase, spaţioase cum va fi această catedrală naţională, proiectul ei nefiind, cred, unul suficient de bine înţeles de cei care îl contestă“, a afirmat acesta.

Întrebat dacă mesajul piesei l-a deranjat, Vasile Bănescu a spus că nu şi că mesajul în sine nu poate deranja.

„Nu e perceput ca un mesaj orientat împotriva bisericii sau a credinţei. E vorba de exprimarea liberă a unei preferinţe legate de gustul pentru arhitectura bisericii a persoanelor respective“, a a adăugat Vasile Bănescu.