Un irakian a fost dat jos din avion în SUA după ce a stârnit suspiciuni vorbind la telefon în arabă

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 18-04-2016 17:29

Un refugiat irakian, student în SUA, a fost dat jos dintr-un avion ce urma să decoleze de la Los Angeles după ce a fost auzit vorbind la telefon în limba arabă, iar o pasageră a alertat echipajul bănuind că el ar fi făcut în acea discuţie comentarii ameninţătoare, scrie luni publicaţia spaniolă ABC, care citează The New York Times.

În realitate însă, irakianul îi povestea unui prieten, tot irakian, despre o întâlnire pe care a avut-o cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, el făcând referire precisă la o întrebare despre gruparea jihadistă Statul Islamic pe care acesta i-a adresat-o. După ce a fost dat jos din avion, a fost interogat de agenţii FBI, care au constatat că el nu reprezintă o ameninţare, astfel că a ajuns în final la destinaţie cu un alt avion. 'Demnitatea umană este valoarea cea mai importantă din lume, nu banii. Dacă o să-mi prezinte scuze, probabil că aşa vor învăţa să trateze oamenii în mod egal', a declarat apoi refugiatul irakian publicaţiei The New York Times, anunţă Agerpres.