Fostul solist AC/DC, Brian Johnson, distrus că renunţă la turneul trupei

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 20-04-2016 14:35

Brian Johnson, fostul vocalist al trupei rock AC/DC, a declarat că este "personal distrus" că trebuie să renunţe la turneul mondial, din cauza riscului de a-şi pierde auzul, dar a promis că nu va renunţa la cariera sa muzicală şi va continua să înregistreze muzică alături de trupă în studiouri.

Johnson, în vârstă de 68 de ani, a dorit să explice de ce formaţia a fost forţată se amâne 10 concerte din SUA, programate în luna martie, în cadrul turneului "Rock or Bust". Cântăreţul britanic a fost înlocuit de solistul trupei Guns N' Roses, Axl Rose, care îi va ţine locul în restul turneului.

Fostul solist şi-a pierdut parţial auzul, ceea ce îi afectează performanţa scenică, şi a fost sfătuit de medici, în martie, să nu mai concerteze pe stadioane, pentru că riscă să îşi piardă definitiv auzul. Johnson a denumit-o "cea mai întunecată zi din viaţa profesională", potrivit Reuters.

"Personal, sunt distrus de această veste mai mult decât îşi poate imagina cineva", a declarat acesta.

"Să fiu parte din trupa AC/DC, să înregistrez melodii şi să cânt în faţa milioanelor de fani a însemnat viaţa mea timp de 36 de ani. Nu îmi pot imagina să merg mai departe fără să fiu parte din acest lucru, dar pentru moment, nu am de ales", a adăugat rockerul.