PES Activists: PSD trebuie să stea unit!

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-04-2016 13:45
Actualizat: 23-04-2016 14:35

Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al PSD și președinte al PES Activists România, a ținut să transmită un mesaj liderilor PSD, în contextul scandalului generat de condamnarea lui Liviu Dragnea la doi ani de închisoare cu suspendare. Negrescu îî îndeamnă pe toți liderii PSD să se concentreze pe campania electorală, menționând că este pentru prima dată când PSD are cu adevărat șanse să câștige Bucureștiul prin intermediul Gabrielei Firea.

”Organizația PES activists România consideră că în perspectiva alegerilor locale stânga românească are nevoie de liniște și unitate.

În acest context principala prioritate a partidului trebuie să fie concentrarea pe programele noastre de guvernare locală și dezvoltarea unei strategii în perpectiva alegerilor parlamentare.
Este pentru prima dată când avem o șansă reală de a câștiga Bucureștiul dar și în Transilvania iar pentru a face acest lucru avem nevoie, așa cum am susținut și după demisia lui Victor Ponta, de toți liderii și membrii noștri.
Partidul Social Democrat a început în urmă cu câteva luni un proces de reformă, inițiat de președintele Liviu Dragnea, care ia în considerare dimensiunea social democrată europeană și suntem convinși că alegerile locale vor valida proiectul echipei care a fost aleasă la ultimul Congres al Partidului Social Democrat”, arată Victor Negrescu, într-un comunicat al PES Activists, transmis STIRIPESURSE.RO.