Alina Gorghiu, reacție la acuzațiile INCENDIARE lansate de Victor Ponta

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 25-04-2016 17:52
Actualizat: 25-04-2016 20:23

Fostul premier Victor Ponta susține că soțul Alinei Gorghiu, fostul ministru Lucian Isar, ar fi ofițer acoperit. Copreședintele PNL are o reacție virulentă și îl acuză pe Victor Ponta că ”omul este de domeniul patologicului”.

”Referitor la ultimele lucruri trăsnite spuse de Victor Ponta, am următorul comentariu de făcut:
S-a intrat în zona patologicului deja și sunt convinsă că o întreagă țară vede că e un semn foarte bun că am scăpat de un prim-ministru bolnav. Îmi asum tot ce spun, cu subiect și predicat. Până acum făcea un rău imens PSD. Acum nu face altceva decât să distrugă PSD. Să ajungi să spui că soțul meu, care este persoană fizică, privată și nu are nicio legătură cu viața politică, va acapara PSD, este de noaptea minții, însă doar PSD poate să judece cât de în favoarea lor este o asemenea declarație. Mie nu-mi rămâne decât să privesc cu zâmbetul pe buze toate elucubrațiile acestui om.”, a declarat Alina Gorghiu.

Citește și: Victor Ponta spune cine e ministrul despre care știe că e 'acoperit'