Prima reacţie a lui Cătălin Cherecheş după ce a fost arestat

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 27-04-2016 23:59

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, printr-o sentinţă dată miercuri seară de Tribunalul Cluj. El a fost prezentat Tribunalului Cluj în jurul orei 16 şi audierile au durat peste şase ore. Unul dintre avocaţii lui Cătălin Cherecheş, Tiberiu Ban, a declarat că din probele administrate nu ar reieşi faptul că a fost vorba de flagrant. 'La Tribunalul Cluj s-a judecat solicitarea DNA privind luarea măsurii arestării preventive faţă de primarul Cherecheş şi s-a motivat pe existenţa unui pericol pentru ordinea publică. Noi am încercat să dovedim că o asemenea măsură extremă privativă de libertate nu este necesară şi am cerut control judiciar. Noi susţinem că, în raport de probele existente, nu s-a reuşit să se dovedească flagrantul, colegul meu susţinând că este o provocare, ţinând cont de faptul că banii au fost înseriaţi cu o zi înainte', a menţionat Tiberiu Ban, conform Agerpres.  Avocatul a mai spus că va contesta decizia instanţei.

La ieşirea din sala de judecată, Cătălin Cherecheş a spus că 'suntem în campanie electorală în România', dar că 'avem încredere în instanţă şi în perioada aceasta'. El a adăugat: 'Altul, mult mai important ca noi, a fost răstignit pe Cruce'.

Cătălin Cherecheş a fost reţinut marţi seară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. Potrivit unui comunicat al DNA, în 2014, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar, i-a propus unei persoane, denunţător în cauză, să ocupe o funcţie de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare (FCM Baia Mare), propunere cu care aceasta a fost de acord. 'În continuare, inculpatul Cherecheş i-a promis acesteia sprijin financiar, atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât şi pentru continuarea în bune condiţii a activităţii clubului, cu condiţia ca o parte din banii primiţi de club să-i fie remişi edilului. Astfel, în baza înţelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, Cherecheş a pretins şi a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar', susţin procurorii.

 

DNA precizează că, în perioada imediat următoare, Cătălin Cherecheş, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susţinerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunţătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială.

 

'În 14 aprilie 2016, pentru o altă tranşă de bani, în acelaşi cuantum, edilul i-a solicitat denunţătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului. În legătură cu remiterea sumei de bani pretinse, la 22 aprilie 2016, Cherecheş i-a transmis denunţătorului să nu scoată din bancă decât sume cuprinse între 10.000 şi 30.000 lei, lucru cu care acesta din urmă s-a conformat. În acelaşi context, la 26 aprilie 2016, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatului Cherecheş fiind găsită suma de 30.000 lei', au mai reţinut anchetatorii.