Șeful DIICOT, declarații IREALE: De ce n-a fost anchetat denunțul împotriva patronului Hexi Pharma

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 04-05-2016 19:23
Actualizat: 04-05-2016 19:24

Procurorii nu au făcut verificări în legătură cu o plângere depusă împotriva patronului firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, deoarece acea plângere nu îndeplinea elementele obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală şi astfel a fost restituită petiţionarului, a declarat miercuri procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

Prezent miercuri la sediul Parchetului General cu ocazia instalării noului procuror general, Daniel Horodniceanu a fost întrebat de jurnalişti care au fost motivele pentru care procurorii DIICOT nu au investigat o plângere depusă împotriva patronului de la Hexi Pharma, firmă implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi.

Citește și: Marian Vanghelie a fost dus, DE URGENȚĂ, la spital

Şeful DIICOT a explicat că nu au fost făcute verificări deoarece acea plângere nu conţinea elementele prevăzute de legea penală.

"Este o plângere care a fost trimisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Nu este un dosar penal, este o plângere. Din cauza lipsei elementelor obligatorii prevăzute de Codul de procedură penală, a fost restituită petiţionarului care nu a mai revenit. S-a restituit petiţionarului cu solicitarea de a respecta procedurile din Codul de procedură penală în ceea ce priveşte forma acelei plângeri. Ea nu era făcută corect şi se referea inclusiv la infracţiuni de violenţă. Petiţionarul nu a mai revenit", a spus Horodniceanu.

Citește și: Cum ar arăta Pământul dacă toată gheața s-ar topi / VIDEO

La rândul ei, Laura Codruţa Kovesi a declarat că Direcţia Naţională Anticorupţie a declinat în 2012 către alt parchet o plângere împotriva firmei Hexi Pharma, deoarece DNA nu avea competenţă în acest caz.

Jurnalistul Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor a publicat un material în care arată că, în anul 2012, la DNA a existat un dosar în legătură cu patru licitaţii trucate, dintre care trei în favoarea Hexi Pharma, pentru antiseptice la spitalele Elias, Sf. Ioan, Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi Institutul pentru protecţia mamei şi copilului. Acel dosar a fost trimis de DNA la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2, care a închis ancheta în anul 2014, scrie agerpres.ro.

Citește și: A fost filmat orgasmul unei femei de la început până la sfârșit / VIDEO

El mai scrie că, în 2008, mai multe instituţii au primit o plângere de la un bărbat apropiat de Dan Condrea, care reclama "constituirea unui grup infracţional organizat la firma Hexi Pharma", dar şi faptul că patronul firmei l-a bătut cu o rangă. Ulterior, bărbatul a depus o nouă plângere, în martie 2016, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în care vorbeşte de "spălare de bani" în compania Hexi Pharma, laboratorul Unilab şi alte firme ale lui Dan Condrea. Această plângere a fost trimisă la DIICOT, care nu a efectuat verificări şi a restituit-o petiţionarului.