Liberalii continuă să spere că alegerile locale vor fi în două tururi: Ce spune Alina Gorghiu

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 04-05-2016 21:33
Actualizat: 04-05-2016 21:35

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu continuă să spere că alegerile locale din iunie se vor desfășura în două tururi de scrutin. Gorghiu speră ca pe 11 mai toate lucrurile să se dea peste cap.

"Data de 11 mai când se va judeca pe fond va fi o dată interesantă. Dacă era tratată raţional, cu argumente pro şi contra, aducea un plus valoare. Mereu am susţinut două tururi de alegeri. Din 92 până în 2012 au fost două tururi de alegeri. Eu nu răspund ce ce au făcut PDL şi PSD în 2012. Răspund doar de ce a făcut PNL. Singurul partid care a susţinut două tururi a fost PNL. CCR se va pronunţa pe această speţă. Nu afectează cu nimic procesul electoral dacă va fi un tur sau două de alegeri", a spus Gorghiu la Antena 3.