DRAMĂ românească la Madrid: Simona Halep a eliminat-o pe Irina Begu după 3 seturi incredibile

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 05-05-2016 16:53
Actualizat: 05-05-2016 17:12

Simona Halep a dat lovitura în duelul românesc al turneului de la Madrid în faţa Irinei Begu. Simona a câştigat un meci nebun de trei seturi.

După 6-3 în prima rundă, Simona nu a existat în setul secund. Irina a câştigat cu 6-0. În decisiv, Halep a făcut legea. A câştigat cu 6-1 şi s-a calificat în careul de aşi al turneului patronat de Ion Ţiriac. În semifinale, Simona va juca împotriva învingătoarei dintre Patricia Maria Țig (134 WTA) și Samantha Stosur (23 WTA).