Care este obiectivul PSD la alegerile locale: Obiectivul lui Liviu Dragnea

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 05-05-2016 20:24

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Slatina, că speră ca formaţiunea să câştige mai multe primării decât are la ora actuală. În acelaşi timp, Dragnea a menţionat că este dificil de făcut o estimare pentru funcţiile de la conducerea consiliilor judeţene pentru că acestea vor fi rezultatul unor negocieri locale "ce pot da rezultate câteodată năstruşnice". "La preşedinţii de consilii judeţene este mai greu să faci o estimare pentru că nefiind vot direct, preşedinţii vor fi rezultatul unor negocieri politice locale, care sigur pot da rezultate câteodată năstruşnice. În ce priveşte numărul de primari, noi sperăm ca PSD să aibă mai mulţi primari decât are la ora actuală şi eventual să câştige în localităţi în care în mod tradiţional nu au fost câştigate de PSD, începând chiar cu municipiul Bucureşti", a spus liderul social-democrat, conform Agerpres.

 

Liviu Dragnea şi fostul premier Victor Ponta au participat joi, în judeţul Olt, la întâlniri cu membri ai filialei din acest judeţ, precum şi la lansarea candidaţilor PSD din Caracal şi Balş.

 

Dragnea a afirmat că organizaţia din judeţul Olt este cea mai bună organizaţie a PSD din ţară, cu cele mai bune rezultate, dar şi organizaţia ai căror reprezentanţi în administraţia locală, în mod special, sunt foarte apreciaţi de către cetăţeni.