Călin Popescu Tăriceanu intră la rupere la Valeriu Zgonea: Ce îi reproșează omologului său

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 06-05-2016 23:00
Actualizat: 07-05-2016 00:18

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a dezavuat, vineri, la Suceava, recentele declaraţii şi atitudinea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pe care le-a catalogat ca fiind nepotrivite.

''Sunt extrem de supărat şi decepţionat de atitudinea nepotrivită şi nefericită a lui Zgonea (...) Eu cred că funcţiile cheie în Parlament trebuie să fie deţinute de oameni cu o certă experienţă politică şi curajul de a lua decizii care să restabilească echilibrul puterilor în stat'', a spus Tăriceanu.

În opinia lui Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor a pus Parlamentul într-o lumină nefavorabilă prin declaraţiile sale, scrie agerpres.ro.

Citește și: O elevă a pozat goală la școală: Cum și-a motivat gestul / FOTO

''Preşedintele Camerei a ieşit să vorbească public despre posibilitatea unui puci împotriva Justiţiei, ceea ce a pus Parlamentul într-o lumină foarte nefavorabilă. Eu cred că e de resortul Parlamentului să îşi exercite funcţia esenţială de legiuitor. Orice schimbare pe care o face poate fi agreată sau nu, dar e doar de resortul Parlamentului. Nu poţi tu, ca preşedinte al unei camere, să arunci o lumină atât de nefavorabilă asupra instituţiei pe care o reprezinţi'', a spus Tăriceanu.