Liviu Dragnea transmite mesaje de condoleanțe familiilor celor doi militari uciși în Afganistan

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-05-2016 19:42

Plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu, care şi-au pierdut viaţa sâmbătă în Afganistan, şi-au servit ţara cu mult curaj şi devotament, afirmă preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

''Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii celor doi militari români căzuţi la datorie în timpul unei misiuni în Afganistan. Plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian şi-au servit ţara cu devotament şi vor rămâne veşnic în amintirea noastră. Pe această cale aş vrea să transmit sincere condoleanţe familiilor îndoliate. În aceste momente, gândurile noastre se îndreaptă spre al treilea militar român rănit, căruia îi dorim însănătoşire grabnică'', a afirmat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat.

Citește și: România are cel mai falsificat document de călătorie din Europa

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, a informat sâmbătă MApN.

Potrivit unui comunicat, în urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniţi, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi imediat la spitalul militar cel mai apropiat.

Citește și: Ce i-a făcut o fetiță de 2 ani lui Barack Obama / FOTO

Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă şi urmează să fie transferat la un spital din Germania, a precizat MApN.