Statul Islamic a băgat TEROAREA în americani: Anunțul înspăimântător venit din SUA

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 09-05-2016 19:34
Actualizat: 09-05-2016 20:47

Cei mai mulți dintre americani percep Statul Islamic și atacurile cibernetice ca fiind cele mai mai mari amenințări la adresa bunăstării SUA, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center, scrie digitaltrends.com. Circa 80% dintre repondenții chestionarului au declarat că gruparea extremistă Statul Islamic reprezintă cea mai importantă amenințare la bunăstarea SUA, în timp ce pe locul doi în topul amenințărilor se află atacurile cibernetice, potrivit răspunsurilor a 72% dintre cei care au participat la sondajul dat publicității la 5 mai. Pe locul trei în topul amenințărilor la adresa bunăstării SUA se află instabilitatea economică globală, au considerat 67% dintre repondenții aceluiași sondaj, anunţă Agerpres.

Citește și: România are cel mai falsificat document de călătorie din Europa

Aproximativ 60% consideră drept o amenințare majoră răspândirea rapidă a maladiilor infecțioase între statele lumii și 55% dintre repondenți văd problema refugiaților ca un pericol real. În mod surprinzător, consideră autorii sondajului Pew Research Center, problematica schimbărilor climatice este considerată ca fiind a șasea amenințare la adresa bunăstării SUA, doar 53% dintre repondenți catalogând-o drept o amenințare reală. Circa 50% dintre cei chestionați consideră afirmarea Chinei ca o putere mondială drept o amenințare pentru SUA și numai 42% dintre repondenți consideră tensiunile cu Rusia drept un pericol major. La sondajul, desfășurat în perioada 12-19 aprilie 2016, au participat 2.008 adulți americani de pe întreg cuprinsul SUA.