Dacian Cioloș la 'Ora prim-ministrului'. Educația în prim-plan

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 09-05-2016 07:02

Premierul Dacian Cioloş va fi prezent luni în plenul Camerei Deputaţilor, unde va participa la 'Ora prim-ministrului', cu tema 'Probleme grave din sistemul de educaţie încă nerezolvate'. 

''Ora prim-ministrului'' trebuia să aibă loc săptămâna trecută, la solicitarea grupului parlamentar al PNL, însă a fost amânată, la cererea premierului, el având deja programate activităţi guvernamentale. 

"Referitor la şedinţa Camerei Deputaţilor consacrată 'Orei prim-ministrului' din data de 3 mai, vă informez că, având în vedere activităţile guvernamentale deja programate pentru începutul lunii mai, participarea mea la această activitate nu este posibilă. În acest context, vă adresez rugămintea să supuneţi atenţiei Biroului permanent ca şedinţa consacrată acestei activităţi să se desfăşoare în data de 9 mai", a scris Cioloş, în solicitarea sa adresată conducerii Camerei, transmite agerpres.ro.