Ovidiu Raeţchi dă de pământ cu Tăriceanu: 'Caraghios'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-05-2016 18:04

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a declarat că reacția domnului Tăriceanu legată de inaugurarea oficială a scutului antirachetă de la Deveselu, respectiv refuzul acestuia de a participa, a fost una deconcertată. Totodată, liberalul a mai precizat că atât Președintele Senatului cât și Marian Vanghelie, care au avut poziții ferme anti-justiție, ar primi un rol mult mai important la o inagurare de acest fel într-un imperiu de la Răsărit.

„E deconcertantă nemulţumirea domnului Tăriceanu legată de organizarea inaugurării oficiale a scutului antirachetă de la Deveselu care, în accepţia sa, "desconsideră flagrant poziția Senatului în ordinea constituțională a României". Iar refuzul său de a participa este caraghios. Dacă nu a înţeles exact semnificaţia gestului organizatorilor îi explic eu: Tăriceanu culege roadele poziţiilor anti-justiţie şi atacurilor neîncetate la adresa statului de drept.

Nu interesează în context persoana domnului Tăriceanu, ci faptul că a târât şi Senatul în acest conflict, prin intermediul unor comisii maoiste pentru apărarea democratiei. Scopul constant al domnului Tăriceanu este acela de a găsi noi modalităţi de a ataca justiţia şi DNA, adică acele instituţii susţinute puternic de cetățeni, dar și definitorii pentru valorile statelor NATO. Domnul Tăriceanu sau domnul Vanghelie - adversarii esențiali ai DNA - ar primi un rol mult mai important la o inaugurare de bază într-un imperiu de la Răsărit”, a declarat deputatul PNL.