Angajaţi ai Registrului Auto Român, cercetaţi pentru multiple infracţiuni de corupţie

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 12-05-2016 20:25

Tribunalul Tulcea a decis, joi, arest la domiciliu timp de 30 de zile pentru trei indivizi, doi din ei angajaţi ai Registrului Auto Român, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită, instigare la dare de mită şi de trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Florin Stavarache, funcţionar al reprezentanţei Tulcea a RAR, este cercetat pentru comiterea a trei infracţiuni, după ce a primit de la diferite persoane sume cuprinse între 40 şi 200 de lei pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv verificarea tehnică a unor autoturisme, conform Agerpres.

 

Alexandru Simion, funcţionar de asemenea în cadrul RAR, este cercetat pentru comiterea a şase infracţiuni de instigare la dare de mită, trafic de influenţă şi luare de mită, după ce în perioada august-septembrie 2015 a determinat două persoane să ofere mită colegului său, Florin Stavarache, şi a primit la rândul lui două sticle de cognac şi 200 de lei pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.

 

Florin Sârbu este de asemenea cercetat pentru comiterea a 12 infracţiuni de trafic de influenţă, după ce în anul 2012 şi în perioada iunie-octombrie 2015, a pretins şi primit de la mai multe persoane sume cuprinse între 150 de lei şi 200 de lei pentru a-şi exercita influenţa pe lângă inginerii din cadrul RAR Tulcea.

 

'La data de 12 mai a.c., s-a propus judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Tulcea arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile', se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunal.

 

Instanţa de judecată a decis joi luarea măsurii preventive a arestului la domiciliului pe o durată de 30 de zile împotriva celor trei bărbaţi cercetaţi de procurori.

 

'În caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurilor/obligaţiilor instituite prin prezenta hotărâre, se va înlocui măsura arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive', se arată în decizia Tribunalului.

 

Hotărârea luată joi poate fi contestată în următoarele 48 de ore.