Tăriceanu nu l-a uitat pe Victor Ponta: Mesajul preşedintelui Senatului pentru fostul premier

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 16-05-2016 16:13

Co-preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu, cu privire la o potenţială numire a lui Victor Ponta la şefia Camerei Deputaţilor, că fostul premier "are întotdeauna încrederea şi sprijinul nostru". Tăriceanu a menţionat că îl respectă pe Victor Ponta pentru ceea ce a făcut atât ca prim-ministru cât şi ca preşedinte al PSD. "Victor Ponta a ajuns prim-ministru ca urmare a unor alegeri şi a decis să demisioneze pentru că este un gest unilateral. Într-o situaţie de criză, a considerat că aceasta este atitudinea pe care trebuie să o adopte. Eu, cu ceva timp înainte de demisie, am avut o discuţie cu el şi nu cred că aşa ar fi trebuit să procedeze, dar în fine, este opţiunea domniei sale. În momentul de faţă, dacă PSD consideră că aceasta este cea mai bună opţiune, nu ştiu dacă vor lua această hotărâre, dar, din punctul nostru de vedere, Victor Ponta se va bucura de susţinere pentru că noi am avut o colaborare politică bazată pe încredere, pe angajamente pe care ni le-am ţinut şi unii şi alţii. Îl respect pentru ceea ce a făcut ca prim-ministru şi ca preşedinte al PSD, şi în relaţia cu cetăţenii şi în relaţia cu noi şi, din acest punct de vedere, are întotdeauna încrederea şi sprijinul nostru", a afirmat Tăriceanu, conform Agerpres.