O nouă lovitură încasată de fostul primar din Baia Mare: Ce au decis judecătorii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor
Publicat: 17-05-2016 17:15

Tribunalul Maramureş a respins, marţi, cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu pentru fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, reţinut 30 de zile pentru luare de mită, potrivit unui comunicat remis de instanţă.

Conform judecătorilor, în dosarul 1055/100/2016, cu privire la inculpatul Cherecheş Cătălin, prin încheierea penală nr. 5/DL, pronunţată de Tribunalul Maramureş s-au dispus următoarele: "Respinge excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Maramureş invocată de Direcţia Naţională Anticorupţie vizând soluţionarea cererii având ca obiect revocarea, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură formulată de inculpatul Cherecheş Cătălin. Respinge cererea de revocare sau de înlocuire a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Cherecheş Cătălin, arestat preventiv, aflat la Centrul de reţinere şi arest preventiv din cadrul I.P.J. Cluj, cu măsura preventivă a controlului judiciar ori a arestului la domiciliu", conform Agerpres. Decizia Tribunalului Maramureş poate fi contestată în 48 de ore de la comunicare.