Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ana Bogdan, calificată pe tabloul principal la Dubai

Getty Images
Ana Bogdan

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.788.468 de dolari, sâmbătă, după ce a învins-o pe cehoaica Tereza Martincova cu 6-4, 7-5, în ultima rundă a calificărilor.

Ana Bogdan (30 ani, 76 WTA) s-a impus după o oră şi 34 de minute în duelul cu adversara de 28 de ani, aflată pe locul 98 în lume. Românca are acum 4-1 în meciurile directe cu Martincova, potrivit Agerpres.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 12.848 de dolari şi 31 de puncte WTA.

În alt meci din finalele calificărilor, Ştefania Bojică (17 ani), jucătoare aflată pe locul 831 în lume, care a produs o mare surpriză în turul anterior, prin victoria în faţa muntenegrencei Danka Kovinic (locul 63 WTA), a fost întrecută de jucătoarea ucraineană Katarina Zavaţka (23 ani, 277 WTA) cu 6-2, 6-1, după o oră şi 21 de minute.

Ştefania Bojică s-a ales cu un cec de 7.650 de dolari şi 20 de puncte WTA.

Pe tabloul principal de simplu se mai află două românce, Irina Begu, care va juca în primul tur contra cehoaicei Barbora Krejcikova, şi Sorana Cîrstea, a cărei adversară va fi brazilianca Beatriz Haddad Maia.

La dublu, Monica Niculescu va face pereche cu belgianca Kimberley Zimmermann, primele lor adversare fiind rusoaicele Anastasia Potapova şi Iana Sizikova. Ana Bogdan va juca alături de rusoaica Anghelina Gabueva, contra cuplului Miyu Kato (Japonia)/Aldila Sutjiadi (Indonezia).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.