Breaking - ANAF confirmă că a preluat casa lui Iohannis, cu scene de film! Yala a fost schimbată

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 03-10-2025 10:59

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

ANAF confirmă că a preluat casa deținută în mod ilegal de fostul președinte Klaus Iohannis. Yala a fost schimbată pentru ca statul să poată pătrunde în imobil, căci se pare că soții Iohannis nu au predat cheile.

Iată ce transmite ANAF

ANAF a preluat, în condițiile legii, cota de ½ din imobilul situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condițiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moșteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.

Procedura de preluare a fost gestionată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari și în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituția a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar.

ANAF a schimbat yala

Subliniem că foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare.

ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

ANAF va continua să acționeze în mod transparent și echitabil, asigurându-se că toate bunurile care revin statului, indiferent de natura lor, sunt administrate și valorificate corect în beneficiul bugetului public.

Istoria casei preluate de ANAF

Potrivit informațiilor obținute de publicație, procedura de executare silită a început în urmă cu o lună și jumătate, după ce Ministerul Finanțelor a aprobat cererea ANAF. Familia Iohannis a fost notificată oficial că trebuie să elibereze imobilul și să restituie suma de 4,7 milioane de lei (aproximativ 929.000 de euro) – bani proveniți din chirii încasate necuvenit timp de 17 ani.

Deși a fost informată despre obligațiile legale, familia fostului șef al statului a refuzat să predea casa, motiv pentru care ANAF Sibiu a trecut joi la executarea silită propriu-zisă.

Imobilul va fi scos la licitație

Surse apropiate dosarului susțin că, după preluarea imobilului, ANAF va anunța oficial vineri detaliile procedurii și va publica anunțul privind scoaterea casei la licitație. Următorul pas va fi recuperarea sumelor obținute din chirii, însă Klaus Iohannis nu ar fi dispus să plătească voluntar, urmând cel mai probabil să se judece cu statul român.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu a fost revendicată de familia Iohannis în 1999 și câștigată inițial în instanță. Ulterior, în urma unei anchete, titlul de proprietate a fost anulat definitiv în 2015, iar imobilul a revenit statului român. Cu toate acestea, familia fostului președinte a continuat să încaseze chirii de la o bancă, în ciuda lipsei unui titlu legal.

După ani de procese și notificări, statul a decis să pună în aplicare decizia instanței prin executare silită.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri