ANAF trimite notificări companiilor de stat cu datorii mari. Termen limită: sfârșitul lunii noiembrie

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 31-10-2025 15:11

Actualizat: 31-10-2025 15:16

Article thumbnail

Sursă foto: Stiripesurse.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat joi că va transmite, la începutul lunii noiembrie, notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează obligații fiscale restante. Măsura vine în contextul în care datoriile cumulate ale acestor entități depășesc 9,42 miliarde de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul instituției.

Potrivit ANAF, notificările vor fi trimise către 249 de operatori economici cu capital integral sau majoritar deținut de stat — fie direct, fie prin autoritățile publice centrale ori locale — care nu și-au achitat datoriile până la 30 octombrie 2025, deși erau restante la 30 septembrie 2025.

„Scopul acestor notificări este de a informa companiile de stat cu privire la obligațiile restante, de a le îndruma către conformarea la plată și de a le prezenta posibilitățile de accesare a facilităților fiscale, în condițiile legii”, transmite ANAF într-un comunicat.

Opțiuni pentru companiile datornice

Instituția reamintește că firmele pot solicita eșalonarea clasică a plății datoriilor, conform Capitolului IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală.
Formularul pentru cererea de eșalonare este disponibil online, pe site-ul ANAF, la adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/D8.html.

Termen final și avertisment

Companiile de stat au termen până la sfârșitul lunii noiembrie 2025 pentru a achita datoriile restante. După această dată, ANAF avertizează că va declanșa procedurile legale pentru recuperarea sumelor, inclusiv prin executare silită, acolo unde este cazul.

„ANAF își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor, dar în același timp își va exercita prerogativele legale pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat”, se mai arată în comunicatul instituției.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri