ANAF a identificat peste 100 de utilizatori din România a două platforme cu conținut pentru adulți, între care și OnlyFans, care nu au declarat la Fisc venituri de aproximativ 65 de milioane de lei, obținute în perioada 2023–2024. Din aceste sume, statul ar avea de încasat aproape 8 milioane de lei.
Potrivit informațiilor Economedia, citate de Mediafax, pe lângă cei peste 100 de creatori de conținut deja identificați, alte câteva sute de persoane care obțin bani de pe astfel de platforme se află în prezent în verificări, controalele fiind încă în derulare.
Veniturile obținute de persoane fizice de pe platforme precum OnlyFans sunt încadrate de ANAF ca venituri din activități independente. Regimul este similar cu al unui PFA sau liber profesionist:
-venitul net se calculează plecând de la venitul brut (sumele încasate efectiv),
-din acesta se scad cheltuieli forfetare de 40%,
-asupra venitului net astfel determinat se aplică impozitul de 10%.
În funcție de nivelul veniturilor realizate, creatorii de conținut pot datora și contribuții sociale (CAS – pensii, CASS – sănătate), dacă depășesc plafoanele anuale legate de salariul minim brut. Ghidurile ANAF arată că persoanele cu venituri din activități independente au obligația să depună Declarația unică și să-și calculeze singure atât impozitul, cât și contribuțiile datorate.
Controale din anii precedenți
Ofensiva ANAF asupra veniturilor obținute online nu este nouă. În ultimii ani, Fiscul a extins controalele asupra unor zone considerate “sensibile” sau cu risc fiscal ridicat:
Videochat: între 2022 și 2024, ANAF a identificat peste 270 de persoane fizice implicate în activități de videochat, cu venituri totale de aproximativ 400 de milioane de lei.
Criptomonede: în 2024, inspectorii antifraudă au găsit la o singură companie venituri nedeclarate de peste 100 de milioane de lei din tranzacții cu monede virtuale.
În prezent, ANAF derulează și peste 500 de controale la mari companii, toate pornind de la analize de risc generate de un sistem informatic care marchează “steaguri roșii” în comportamentul fiscal al firmelor, a explicat recent președintele instituției, Adrian Nica.
Cazul creatorilor de conținut pentru adulți se înscrie astfel într-o strategie mai largă de digitalizare și de urmărire a veniturilor online, fie că vorbim de platforme de conținut, criptomonede, videochat sau alte activități desfășurate pe internet.
Ce riscă românii care nu declară veniturile
Pentru cei prinși cu venituri nedeclarate pe platforme pentru adulți, ANAF poate:
-recalcula impozitele și contribuțiile datorate pe anii verificați;
-aplica dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele neplătite la termen;
-în cazurile unde sumele sunt mari și există indicii de “ascundere” intenționată a veniturilor, inspectorii pot sesiza organele penale, cu posibile încadări la evaziune fiscală, în funcție de cuantum și circumstanțe.
-În plus, după finalizarea controalelor, persoanele verificate riscă să intre în “radarul” Fiscului și pentru anii următori, ANAF urmând să monitorizeze mai atent fluxurile de bani dinspre procesatorii de plăți și platformele digitale.
Cei care obțin venituri din OnlyFans, videochat, streaming sau alte platforme similare ar trebui, din punct de vedere fiscal:
-să își declare veniturile prin Declarația unică,
-să își țină o minimă evidență a încasărilor (extrase de cont, rapoarte din platformă, plăți de la procesatori),
-să se intereseze dacă nu cumva datorează și CAS/CASS, nu doar impozitul de 10%,
-iar în caz de neclarități, să consulte un contabil sau consultant fiscal, pentru că regimul fiscal se poate modifica de la un an la altul.






























Comentează