DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Analist: Kovesi a fost transformată într-o țintă

kovesi

Șefa procurorilor anticorupție ar trebui să țină seama și de părerea foștilor sau actualilor oficiali, ca și de cea a formatorilor de opinie, în condițiile în care aceasta declarase că singura opinie care o interesează este cea a cetățenilor, spune jurnalistul Emil Hurezeanu.

Nu mă interesează ce zice Traian Băsescu, nu mă interesează ce spun formatorii de opinie.Mă interesează dacă cetăţenii sunt mulţumiţi”, a fost declarația procurorului-șef al DNA cu privire la afirmațiile făcute de fostul președinte săptămâna aceasta și la dezbaterile pe care le-au declanșat aceste declarații, precum și ceea ce în unele instituții media a fost numită „justiția televizată”.

Nu trebuie să fim fiecare în lumea lui, în canalul lui, și dacă ne ciocnim, ne ciocnim, regretăm sau nu regretăm și este un motiv suplimentar să ne despărțim și să tragem din fronturi diferite unul împotriva altuia”, a spus Emil Hurezeanu, la Digi24.

El a arătat că, alături de adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, și șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, Laura Codruța Kovesi a fost transformată într-o țintă de mai mulți foști și actuali oficiali, inclusiv de fostul șef al statului.

Cred că există acest recurs la încrederea oamenilor, care pentru domnia sa e importantă, dar ar trebui să fie interesată, nu văd de ce nu ar trebui să fie interesată și de reacția domnului Băsescu, de ce nu ar fi interesată și de părerea formatorilor de opinie. Dar înainte de toate, bineînțeles, trebuie să-și ducă la îndeplinire misiunea instituțională dată de colegii săi”, a declarat Emil Hurezeanu.

Jurnalistul a mai arătat că procurorii DNA sunt într-o situație „destul de specială”, pentru că au fost transformați într-un fel de „agenți ai justiției” sau „agenți ai statului vindicativ, răzbunător”: „Dar, pe de altă parte, nu ei sunt de vină că s-au transformat în centrul universului statului de drept, prin mediatizare excesivă, prin spectaculozitatea inerentă actului care presupune o arestare, o ridicare de la domiciliu, percheziții, inclusiv în privința politicienilor. Politicienii fac legile, politicienii au un regim privilegiat, prin aceste instanțe suplimentare de natură judiciară pe care și le-au acordat, mai ales când e vorba de actuali și foști miniștri, unde opoziția Parlamentului în ceea ce-i privește întrerupe acțiunea penală”.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.