2026, an negru pentru români? Analiștii financiari avertizează: creștere economică zero, inflație dublă și leu în cădere liberă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-10-2025 19:41

Actualizat: 07-10-2025 21:24

Article thumbnail

Sursă foto: Data Count Financial

Anul 2026 se anunță a fi unul extrem de dificil pentru economia României, care ar putea înregistra o creștere economică aproape de zero sau chiar o recesiune ușoară, avertizează Adrian Codirlașu, președintele CFA România. În cel mai optimist scenariu, PIB-ul ar putea avansa cu doar 0,5%, dar riscurile sunt multiple – de la deficitul bugetar ridicat și presiunile fiscale, până la inflația persistentă și deprecierea leului.

"Pe partea de macro, ce ne aşteptăm noi? Ca anul viitor să fie un an dificil. De ce? Pentru că vedem acest deficit bugetar, care este sticky, greu de redus, ceea ce probabil va presupune majorări suplimentare de taxe. Dar clar, cu un asemenea deficit, statul nu are cum să fie un factor care să impulsioneze economia, ci dimpotrivă va încerca să ia din economie. Dacă ne uităm şi la datele de Q2, de PIB, ce vedem? Valoarea adăugată brută din economie a scăzut şi au crescut taxele. Aceasta a adus PIB-ul pe plus. Deci, cumva, statul va tot trage din economie şi lucrul acesta nu are cum să ajute la creşterea economică. În acest context ne aşteptăm anul ăsta să jucăm la zero pe partea de creştere economică, deci PIB-ul se va învârti în jurul lui zero. Că va fi uşor plus sau uşor minus, dar tot în jurul lor zero. Riscul este de downside, de recesiune şi e suficient să ne uităm la datele de ieri de pe consum, cât de negative au fost. E adevărat, e doar o primă lună. Probabil luna viitoare, poate avem o uşoară corecţie, dar mă rog, ne vor trebui o lună sau două ca să vedem dacă chiar ăsta e trendul. Că în iulie, dacă aţi văzut, a fost o uşoară creştere a activităţii, dar probabil a fost acea creştere a activităţii că veneau impozitele indirecte în august. În august am văzut căderea. Rămâne să vedem dacă acea cădere e doar one-off sau e mai permanentă. Dacă e mai permanent, clar, va afecta creşterea economică. În acest context, anul ăsta jucăm la 0 la PIB cu risc de recesiune. Anul viitor, o uşoară creştere, noi am spune poate mergem către 0,5% creştere economică, iar aici cheie în a creşte economia sunt fondurile europene", a spus Adrian Codirlaşu, potrivit AGERPRES.

Inflația, greu de coborât sub 10%

El a precizat că, în cazul în care România se va hotărî să acceseze fondurile europene, trebuie să ţină cont de faptul că durează între 6 şi 9 luni până intră efectiv în economie. Din acest motiv preşedintele CFA România nu vede o reluare a creşterii economice foarte puternică, ci una modestă, iar deficitul bugetar este o frână în a lăsa Guvernul să ajute economia.

"Inflaţia anul ăsta, jucăm la 10, vedem deja este 10%, rata inflaţiei. Anul viitor, probabil în august, când dispare efectul de bază de la TVA şi taxele indirecte, poate va fi o uşoară creştere, însă inflaţia va rămâne ridicată", a declarat Adrian Codirlaşu.

În ceea ce priveşte cursul de schimb, el a spus că am putea vedea o continuare a deprecierii în 2026.

Conform raportului "FY2026 Macroeconomic Outlook", aşteptările privind cursul de schimb euro/leu pentru anul fiscal 2026 se situează în intervalul 5,15-5,20 lei pentru un euro. O depreciere mai accentuată poate avea loc într-un scenariu negativ, în care riscul politic se materializează sau România este retrogradată la un rating sub nivelul pentru investiţii.

Asociaţia CFA România a prezentat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, raportul "FY2026 Macroeconomic Outlook", document ajuns la cea de-a doua ediţie. Prima apariţie a acestui document, care cuprinde previziunile macroeconomice pentru anul următor, a fost lansată pe 7 octombrie 2024.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri