Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analistul politic Radu Magdin: 'A fost una dintre cele mai neobişnuite campanii din ultimii 30 ani. Greul abia începe'

Radu Magdin

Campania pentru alegerile parlamentare a fost una dintre cele mai neobişnuite din ultimii 30 de ani, iar greul începe după 6 decembrie, când PNL şi USR PLUS au de gestionat o relaţie nu uşoară, a declarat pentru AGERPRES analistul Radu Magdin.

"A fost una dintre cele mai neobişnuite campanii din ultimii 30 ani. Pandemia a lăsat puţin spaţiu pentru campania partizană clasică, în ciuda eforturilor partidelor de a-şi impune mesajul despre gestiunea pandemiei şi despre consecinţele sale. Totul a gravitat în jurul temei sănătăţii, era şi greu să fie altfel. A reieşit deseori o încercare de a cupla alte teme mai mari cu pandemia, vezi discuţia despre politizarea din spitale sau despre corupţia din Sănătate. Campania faţă în faţă a fost la cota de avarie, dar nu toată lumea s-a descurcat la fel de bine. Este aici şi o discuţie despre cine este online şi cine nu", consideră Radu Magdin.

Criticat dur de Trump, popularul imunolog Anthony Fauci sare în barca lui Biden în calitate de consilier medical principal


În opinia sa, va fi probabil una dintre cele mai scăzute prezenţe la vot ''din istoria noastră democratică recentă".

"Evaluarea campaniei o vom vedea duminică la urne, unde, tot probabil, vom avea printre cele mai mici prezenţe la vot din istoria noastră democratică recentă. Undeva probabil în intervalul 30 - 35%, dacă este să ne uităm la sondajele de opinie publicate în aceste zile. Nu cred, totuşi, că vom avea probleme de legitimitate democratică", a precizat Magdin.

În ceea ce priveşte rezultatele alegerilor şi posibilele alianţe care se vor face după 6 decembrie, Radu Magdin a afirmat că, după această dată, "greul abia începe", când PNL şi USR PLUS au de gestionat "o relaţie nu uşoară".

"Există trei surse de incertitudine în privinţa rezultatelor: 1. cine va fi pe primul loc, PSD sau PNL, pentru că acum cursa este foarte strânsă. 2. dacă USR PLUS trece de 20%. 3. Dacă Pro România şi PMP trec pragul electoral. Totuşi, aşa cum a spus şi preşedintele, guvernarea probabilă va fi cu USR PLUS, vom vedea dacă se adaugă şi UDMR şi PMP. Votul va decide de unde se pleacă în negociere. Vom avea, după 6 decembrie, cel puţin aparent, o pace de patru ani. Practic, PNL şi USR PLUS au de gestionat o relaţie nu uşoară. În plus, pandemia şi criza economică vor crea mari dificultăţi - avem deja exemplul din perioada 2008 - 2010. Greul abia începe după 6 decembrie", a concluzionat Radu Magdin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.