Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANALIZĂ: Femeile sunt doar o treime din candidații de la alegerile pentru Parlamentul European

candidati

Numai o treime din candidații pentru Parlamentul European de la alegerile de duminică, 26 mai 2019, sunt de sex feminin, conform unei analize a Coaliției pentru Egalitate de Gen, realizată în baza cifrelor oficiale ale Biroului Electoral Central.

Citește și: Raluca Turcan a răbufnit după cântecul popular interpretat de copii: 'Liviu Dragnea demonstrează că nu dă doi bani pe viitorul copiilor'

Astfel, pe listele prezentate de partidele politice numai 144 din cei 473 de candidați sunt femei, reprezentând 30,71% din total.

În rândul partidelor cu șanse de a accede la funcții în Parlamentul European, femeile sunt cel mai bine reprezentate de Partidul Pro România, unde aproape 40% din candidați sunt femei. Pe listele PSD femeile constituie 37%, la fel ca la Alianța 2020 USR-PLUS, în timp ce pe listele PNL femeile sunt mai puțin de un sfert din totalul candidaților (23%), iar la ALDE aproape 17%.

Analiza Coaliției pentru Egalitate de Gen a luat în considerare și șansele de câștig, în baza estimării locurilor eligibile ale partidelor politice efectuată de site-ul România Alege. Cele mai multe șanse le au femeile de pe locurile eligibile ale Partidului Pro Romania (3 din cele 6 posibile mandate) și ale PSD (7 din cele 15 posibile mandate).

Astfel, printre femeile cu șanse la un post de europarlamentar se numără Rovana Plumb, Carmen Avram, Maria Grapini (PSD), Adina Vălean (PNL), Clotilde Armand (USR-PLUS), Norica Nicolai, Renate Weber (ALDE) și Corina Crețu (Pro Romania).

Analiza Coaliției pentru Egalitate de Gen estimează că procentul femeilor din partea României în Parlamentul European va scădea la aproximativ 30%. În legislatura actuală, România are un procentaj de 39% femei în Parlamentul European, cu 9 europarlamentare din totalul de 23.

La nivelul întregii Europe, procentajul femeilor este 36,4%, Parlamentul European înregistrând o mai bună reprezentare a femeilor comparativ cu parlamentele naționale (în România există doar 20.7% politiciene la Camera Deputaților și 14% la Senat). Drumul spre egalitate este încă departe iar femeile Europei doresc grăbirea acestui proces. European Women’s Lobby a lansat un apel către instituțiile europene și către statele membre pentru a prioritiza reprezentarea paritară 50/50 pentru femei și bărbați, atât pe listele electorale ale partidelor politice cât și în structurile europene.

Coaliția pentru Egalitate de Gen transmite partidelor politice din România să ia măsuri pentru a se asigura că sunt îndepărtate barierele discriminatorii care stau în calea afirmării femeilor în politică.

Pe lângă reprezentarea numerică, agenda politică trebuie să includă teme de interes pentru femei: educație, sănătate, combaterea violenței domestice și sexuale, combaterea hărțuirii sexuale la locul de muncă, reconcilierea vieții de familie cu viața profesională, infrastructura de îngrijire a copiilor și vârstnicilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.