Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Analiza Goldman Sachs: Prețul petrolului va crește pentru mult timp

GreenBiz
piata energiei petrol

Prețurile petrolului ar putea rămâne la niveluri mai ridicate în anii următori, în condițiile în care cererea își revine iar oferta rămâne restrânsă, potrivit șefului departamentului de cercetare în domeniul energiei de la Goldman Sachs, citat de CNBC.

Damien Courvalin, care este și senior strateg pentru mărfuri, a declarat că fundamentele pieței justifică prețuri mai mari și că prognoza băncii pentru petrolul Brent este de 85 de dolari pe baril pentru următorii ani.

"Acesta nu este un șoc tranzitoriu, de iarnă, așa cum ar putea fi în cazul gazelor. Acesta este de fapt începutul unei reevaluări pentru petrol", a declarat el joi.

Conform scenariului de bază al Goldman Sachs, petrolul Brent ar urma să ajungă la 90 de dolari pe baril până la sfârșitul anului, scrie mediafax.ro.

Contractele futures pe țiței din SUA au crescut cu 1,26%, la 81,45 dolari pe baril, în timp ce contractele futures pe țiței Brent, referință internațională, au câștigat 1,24%, fiind tranzacționate la 84,21 dolari pe baril, joi după-amiază, în Asia.

Piața petrolului se află în "cel mai îndelungat deficit pe care l-am văzut în ultimele decenii", iar cererea va continua să depășească oferta și în timpul iernii, a spus Courvalin. Lipsa investițiilor, în timp ce cererea crește, indică prețuri ridicate cel puțin în anul următor, a adăugat el.

Ceea ce se întâmplă pe piața cărbunelui - unde prețurile sunt la niveluri record pentru că oferta s-a redus mai repede decât cererea - este un "semnal de alarmă" pentru petrol, a spus Courvalin.

"Ne confruntăm cu potențiale deficite pe mai mulți ani și cu riscul unor prețuri semnificativ mai mari", a spus el.

Trebuie să existe o conștientizare a faptului că tranziția către o energie mai curată va dura mult timp și că apelurile de a nu mai investi în aprovizionarea cu hidrocarburi nu vor face decât să creeze "prețuri mult mai mari la energie în anii următori", a spus el.

În ciuda faptului că prețurile futures ale petrolului au urcat cu peste 60% în acest an și au atins maxime multianuale, Courvalin a declarat că producătorii de petrol nu au crescut oferta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.