Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANALIZA lui Cristoiu: 'Prin Proiectul Grațierii, PSD s-a legat la cap fără să-l doară'

cristoiu

Ion Cristoiu a scris pe blog-ul său despre amendamentul la Legea Grațierii aprobat miercuri de senatorii juriști, care a fost ulterior respins joi în Comisia Juridică a Senatului. Cristoiu notează că deși este de părere că oamenii care au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva legii grațierii sunt manipulați, jurnalistul afirmă în același timp că gestul lor este unul sincer.

"Împotriva Legii graţierii o parte dintre cetăţeni au ieşit în stradă.

Deşi cred că aceşti cetăţeni, zişi şi TeFeLişti, sunt manipulaţi, eu sunt gata să afirm că sunt sinceri.

Nu vor o Lege a Graţierii, deoarece sunt convinși că ea are drept țel ascuns scoaterea corupților din pușcării. E așa? N-are importanță. Important e faptul că o parte a alegătorilor nu se vor liniști decît cînd Legea Grațierii va fi adoptată fără a conține vreo șmecherie menită a-i salva pe corupți. Indiferent de motiv, e limpede că, urmare a Protestelor, OUG a picat", notează Cristoiu.

Citește și: Traian Băsescu a RĂBUFNIT la România TV: Ce a putut spune despre alegerile din 2009

Jurnalistul notează că de fapt actualul Guvern se folosește de invocarea situației celor 15.000 de persoane din pușcării ce ar putea beneficia de respectivul proiect, pentru a salva politicienii corupți de răspundere penală.

"Evident, cei cărora Guvernul, PSD spun că li se adresează prin Graţiere nici măcar nu tresar văzînd că Graţierea întîrzie.

Să ne punem atunci întrebarea:

Cui dracu se adresează Guvernul şi PSD cu bătălia pentru Legea Grațierii?

Cum cui?

Celor care nu-şi permit să se dezvăluie drept cei care fac presiuni (pe șest) asupra Guvernului şi a PSD să se dea Legea Grațierii:

Corupţii din PSD şi din toate partidele.

Acest dedesubt l-au dibuit cei care fie în stradă, fie pe reţelele sociale, fie în presă cer ca Proiectul Legii Graţierii să fie retras de îndată.

E singura garanţie că Legea Grațierii nu ascunde o şmecherie în favoarea corupţilor sau că în ultimul moment, peste noapte, sau peste zi, vor fi vizaţi de lege şi corupţii.

Dacă PSD n-ar avea nici un gînd ascuns cu Legea Grațierii, ar da dracului preocuparea pentru Graţiere", mai notează jurnalistul.

Ion Cristoiu mai este de părere că actualul Guvern prin proiectul grațierii a creat o vulnerabilitate pentru coaliția PSD-ALDE, în loc să aducă un spor de capital politic.

"Dacă PSD n-ar avea nici un gînd ascuns cu Legea Grațierii, ar da dracului preocuparea pentru Graţiere.

Ar retrage Proiectul care, iată, nu numai că nu le aduce un spor de capital politic, dar mai mult le-a creat o vulnerabilitate.

Indiferent de conținutul Proiectului trimis în plen, pînă cînd Legea nu va fi adoptată prin excluderea oricărei posibilități de a-i favoriza pe corupți, Coaliția PSD-ALDE va fi supusă permanent scandalului din stradă și din presă.

Dar chiar și atunci s-ar protesta, pentru că s-a găsi în orice moment diversioniștii care să demonstreze că vor ieși din pușcării și corupții.

Nu acum, dar vor ieși.

După părerea mea, Legea Grațierii e o vulnerabilitate pe care Statul Paralel, Deep State, a descoperit-o la Guvernarea PSD-ALDE și pe care o va specula din plin în bătălia împotriva unei majorități care nu convine din start sergenților majori mesianici.

PSD s-a legat la cap fără să-l doară.

Orice partid de la Putere s-ar întreba Care-i afacerea? Şi constatînd că e o afacere proastă, ar renunţa la Proiectul Graţierii.

Citește și: Anunţ îngrijorător al unui ministru: 'Ne confruntăm cu o CRIZĂ'

Mai ales că în ciuda tuturor asigurărilor date de liderii PSD, suspiciunea că PSD are un gînd ascuns va fi în continuarea exploată eficient de adversarii din politică, din presă și mai ales din Statul Paralel, ai actualei Puteri.

Cea mai bună dovadă că n-are nici un gînd ascuns ar fi renunţarea la Legea Grațierii.

Dacă PSD n-o face înseamnă că într-adevăr, cum suspectează TeFeL-iștii, Legea Grațierii e impusă Guvernului, PSD, de corupții din partid și nu numai", încheie jurnalistul "Gândul de luni" de pe blogul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.